bogomilism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOGOMILÍSM s. n. Doctrină și sectă dualistă apărută în
sec. X în Bulgaria și răspândită apoi în țările balcanice, în Rusia și în alte părți, care contesta treimea divină ortodoxă, existența umană a lui Cristos, respingea riturile ortodoxe, inclusiv botezul, nu accepta ierarhia bisericească etc. –
Bogomil (
n. pr.) +
suf. -ism.bogomilism (Marele dicționar de neologisme, 2000)BOGOMILÍSM s. n. doctrină creștină eretică maniheistă, în Pen. Balcanică și în Rusia, cu caracter antifeudal. (< fr.
bogomilisme)
bogomilism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BOGOMILÍSM (‹
fr. {i}; {s}
Bogomil)
s. n. Doctrină creștină eretică de esență maniheistă bazată pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creează lumea spirituală veșnică și nevăzută) și răului (Satan, care creează lumea vizibilă: pămînt, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din două forțe antagonice: trupul stăpînit de Satan, și sufletul, stăpînit de Dumnezeu. Influențată de gnosticism și de
pavlicieni, a influențat la rîndul său, pe
catari. Potrivit unei tradiții promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat între 927 și 950 în Bulgaria. Larg răspîndită în
Pen. Balcanică în
sec. 10-14 (pînă în
sec. 17 ca sectă). Ideile
b. și-ai găsit ecou și în miturile cosmogonice românești.
bogomilism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOGOMILÍSM s. n. Doctrină și sectă religioasă medievală de origine gnostică, răspândită mai ales în Bulgaria, care nu recunoștea biserica creștină și tainele ei, nici autoritatea statului. – Din
Bogomil (nume propriu) +
suf. -ism.bogomilism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bogomilísm s. n.bogomilism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bogomilism n. erezia bogomilică.
bogomilism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOGOMILÍSM s. n. Doctrină apărută în
sec. X în Bulgaria și răspândită în Asia Mică și Peninsula Balcanică, potrivit căreia Dumnezeu (forța binelui) a creat lumea spirituală nevăzută și sufletul omului, iar Satan (forța răului) a creat lumea vizibilă și stăpânește corpul omului. —
Bogomil (
n. pr.) +
suf. -ism.