vreme (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VRÉME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (
I).
2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp.
Am stat multă vreme în ploaie. ◊
Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul.
Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu.
Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp.
Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊
Loc. conj. În vreme ce (sau
înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊
Expr. O vreme = o perioadă de timp.
A-și pierde (sau
a-și trece, a-și omorî)
vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi.
În (sau
la)
vremea mea (ori
ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei.
Acum mi-i (sau
ți-i etc.)
vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz.
3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment.
Era vremea mesei ◊
Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva.
La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit.
La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului.
La vreme de... =
a) când se întâmplă, când e nevoie;
b) în timpul... pe timp de...
Până (sau
de)
la o vreme = Până (sau de) la un moment dat.
La o vreme = la un moment dat; într-un târziu.
Dintr-o vreme sau
de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊
Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau
înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊
Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase)
Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă.
4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊
Loc. adv. Pe (sau
în)
vremea aceea (sau
acea vreme) = pe atunci.
Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut.
Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni.
După vremuri = în cursul veacurilor. ◊
În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La
pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe.
II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [
Pl. și:
vremi] – Din
sl. vrĕmen.vreme (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vréme (-mi), s. f. – Timp. –
Var. pl. vremuri. Megl. vreami. Sl. vrĕmę (Cihac, II, 466; Conev 36),
cf. bg. vreme, sb. vreme, rus. vremja. –
Der. vremelnic, adj. (tranzitoriu, provizoriu, efemer), din
sl. vrĕmenĭnŭ; vremelnicesc, adj. (temporal),
înv.;
vremelnicește, adv. (în mod provizoriu),
înv.;
vremui, vb. (a face vreme urîtă);
avreme, adv. (efemer),
sec. XVI,
înv.vreme (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VRÉME, (
4, 5)
vremuri, s. f. I. 1. Timp (
I).
2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp.
Am stat multă vreme în ploaie. ◊
Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul.
Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu.
Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp.
Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊
Loc. conj. În vreme ce (sau
înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊
Expr. O vreme = o perioadă de timp.
A-și pierde (sau
a-și trece, a-și omorî)
vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi.
În (sau
la)
vremea mea (ori
ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei.
Acum mi-i (sau
ți-i etc.)
vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz.
3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment.
Era vremea mesei. ◊
Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva.
La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit.
La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului.
La vreme de... =
a) când se întâmplă, când e nevoie;
b) în timpul... pe timp de...
Până (sau
de)
la o vreme = până (sau de) la un moment
dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu.
Dintr-o vreme sau
de la o vreme (încoace) = începând de la un moment
dat. ◊
Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau
înainte de vreme) = înainte de termen; prematur. ◊
Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase)
Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă.
4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊
Loc. adv. Pe (sau
în)
vremea aceea (sau
acea vreme) = pe atunci.
Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut.
Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni.
După vremuri = în cursul veacurilor. ◊
Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat.
5. (La
pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe, ocazii.
II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [
Pl. și:
vremi] – Din
sl. vrĕmen.vreme (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vréme s. f.,
g.-d. art. vrémii; (perioade, ocazii)
pl. vrémuri/vremivreme (Dicționaru limbii românești, 1939)vréme f.. pl.
vremĭ și
vremurĭ (bg.
vreme, d. vsl.
vrĭemen; rus.
vrémĕa). Timp:
în (saŭ
pe)
vremea Romanilor, în vremea de azĭ. Răgaz:
n´am vreme. Prilej: Starea atmosfereĭ:
vreme frumoasă. Înrăirea atmosfereĭ spre ĭarnă:
pisica, porcu face a vreme. Devreme, timpuriŭ, nu tîrziŭ
a te scula devreme. Din vreme, din timp:
adă-țĭ lemne din vreme, că vine ĭarna. La vreme, la timpu cuvenit;
toate lucrurile la vreme (la vremea lor). Pe vreme de, pe timp de:
pe vreme de ĭarnă. De vreme ce, (vechĭ și
de vreme că), de oare ce, fiind-că.
În vreme ce, pe cînd:
cărbunele e negru, în vreme ce varu e alb. Pe vremurĭ (vest), odinioară:
ce era acest om pe vremuri !vreme (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vreme f.
1. timp:
toate sunt la vremea lor; vremea d’apoi, sfârșitul lumii;
2. anotimp:
vreme de iarnă; 3. starea atmosferei:
vreme frumoasă, urîtă; de vreme, de dimineață, de timpuriu. [Slav. VRIEMĒ]. V.
devremece.