vrednicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere.
2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie.
3. Cinste. ♦ (
Înv. și
arh.) Demnitate. –
Vrednic +
suf. -ie.vrednicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vrednicíe s. f.,
art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíilevrednicie (Dicționaru limbii românești, 1939)vrednicíe f. (d.
vrednic). Capacitate (Rar). Hărnicie. Demnitate:
a te purta cu vrednicie. – Și
vreĭn- (est) și
vren- (vest).
vrednicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere.
2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste, ♦ (
înv.) Demnitate. —
Vrednic +
suf. -
ie.