vrednici(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VREDNICÍ,vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.
vrednici(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vrednicí(a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednici(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VREDNICÍ,vrednicesc, vb, IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (înv.) A merita. — Din vrednic.