vorbăreț - explicat in DEX

vorbăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț.

vorbăreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe

vorbăreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vorbăreț a. 1. care vorbește mult; 2. fig. elocvent: numai ochiul e vorbăreț, iar limba lui e mută EM. ║ m. vorbă lungă, flecar.

vorbăreț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VORBĂRÉȚ, -Ă, vorbăreți, -e, adj. (înv.) 1. Vorbăreț. 2. Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. — Vorbi + suf. -ăreț.

vorbăreț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. — Vorbi + suf. -ăreț.