vilegiatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [
Pr.:
-gi-a-. –
Var.: (
pop.)
viligiatúră s. f.] – Din
fr. villégiature.vilegiatură (Dicționar de neologisme, 1986)VILEGIATÚRĂ s.f. Interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. [Pron.
-gi-a-, var.
viligiatură s.f. / cf. fr.
villégiature, it.
villeggiatura].
vilegiatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)VILEGIATÚRĂ s. f. interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. (< fr.
villégiature)
vilegiatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vilegiatúră (-gi-a-) s. f.,
g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúrivilegiatură (Dicționaru limbii românești, 1939)*vilegiatúră f., pl.
ĭ (fr.
villégiature, d. it.
villeggiatura). Petrecere la țară saŭ într´o stațiune balneară saŭ climatică p. odihnă:
a pleca în vilegiatură, a face o lungă vilegiatură. V.
sezon.vilegiatură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vilegiatură f. ședere la țară în timpul verei.
vilegiatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [
Pr.: -
gi-a-. —
Var.: (
pop.)
viligiatúră s. f.] — Din
fr. villégiature.