vilegiatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [
Pr.:
-gi-a-. –
Var.: (
pop.)
viligiatúră s. f.] – Din
fr. villégiature.