vilegiatură - explicat in DEX

vilegiatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.

vilegiatură (Dicționar de neologisme, 1986)
VILEGIATÚRĂ s.f. Interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. [Pron. -gi-a-, var. viligiatură s.f. / cf. fr. villégiature, it. villeggiatura].

vilegiatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VILEGIATÚRĂ s. f. interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. (< fr. villégiature)

vilegiatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri

vilegiatură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vilegiatúră f., pl. ĭ (fr. villégiature, d. it. villeggiatura). Petrecere la țară saŭ într´o stațiune balneară saŭ climatică p. odihnă: a pleca în vilegiatură, a face o lungă vilegiatură. V. sezon.

vilegiatură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vilegiatură f. ședere la țară în timpul verei.

vilegiatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. — Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] — Din fr. villégiature.