vertical (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊
Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv.
Plan vertical =
a) (
Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală;
b) (
Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat,
f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. ◊
Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat,
n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din
fr. vertical.vertical (Dicționar de neologisme, 1986)VERTICÁL, -Ă adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(ă) pe un plan orizontal în direcția unui fir ținut întins cu ajutorul unei greutăți atârnate la capăt. ◊
Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. //
s.n. Cerc mare al sferei cerești care trece prin zenit și nadir. [< fr.
vertical, cf. lat.
vertex – vârf].
vertical (Marele dicționar de neologisme, 2000)VERTICÁL, -Ă I.
adj., s. f. (linie) perpendicular(ă) pe un plan orizontal în direcția unui fir ținut întins cu ajutorul unei greutăți atârnate la capăt. ♦ ă locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei cerești, care trece prin zenit și nadir. (< fr.
vertical, lat.
verticalis)
vertical (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)verticál1 adj. m.,
pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticálevertical (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)verticál2 (semicerc al sferei cerești)
s. n.,
pl. verticálevertical (Dicționaru limbii românești, 1939)*verticál, -ă adj. (lat.
verticalis, d.
vertex, vîrf).
Geom. Perpendicular pe planu orizontuluĭ, ca ața de care atîrnă o greutate, drept în jos orĭ în sus:
linie verticală. S. f. Linie verticală.
Astr. Mare cerc al sfereĭ cereștĭ care cuprinde verticala loculuĭ de observațiune. Adv.
A se înălța vertical.vertical (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vertical a.
1. situat deasupra capului nostru;
2. perpendicular cu planul orizontului sau cu suprafața apelor liniștite.
vertical (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊
Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv.
Plan vertical =
a) (
Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală;
b) (
Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat,
f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie.
Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct
dat. ♦ (Substantivat,
n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). — Din
fr. vertical.