vertical (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊
Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv.
Plan vertical =
a) (
Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală;
b) (
Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat,
f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. ◊
Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat,
n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din
fr. vertical.