hîrtop (Dicționaru limbii românești, 1939)hîrtóp și (vechĭ)
vîrtóp n., pl.
oape (vsl.
vrŭtŭpŭ și
-opŭ, peșteră, grădină; bg.
vurtop, anafor; rus.
vertep, peșteră).
Vechĭ. Ascunzătoare:
vîrtop de tîlharĭ (Cor.).
Azĭ. Văgăună, adîncătură [!] (chear [!] așa de mare în cît [!] să adăpostească un sat):
un cîmp, un drum plin de hîrtoape. –
Hîrtoapă, vechĭ
vîrtoapă, f., pl.
e și
opĭ. În nord și
hotrop orĭ
-oapă, pl.
oape: O rămas pîntre [!] hotroape cu oile cele ștĭoape [!]. O rămas pe cele groape cu oile cele ștĭoape (Șez. 1922, 149 și 1927, 102). De aci și numele de familie
Șotropa. În Serbia
vîrtop (după bg.), anafor. V.
groapă.