uzufruct (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din
lat. uzufructus. Cf. fr. usufruit.uzufruct (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)UZUFRÚCT,
uzufrúcte, s.n. ~ (sil.
-fruct) [pl.
NODEX]
uzufruct (Dicționar de neologisme, 1986)UZUFRÚCT s.n. Drept pe care îl are cineva de a se bucura de folosința unor lucruri care sunt proprietatea altuia, cu obligația de a le conserva substanța. [< lat.
usufructus, cf. fr.
usufruit].
uzufruct (Marele dicționar de neologisme, 2000)UZUFRÚCT s. n. drept al cuiva de a se folosi de un bun care aparține altei persoane. (< lat.
usufructus, după fr.
usufruit)
uzufruct (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uzufrúct (-zu-fruct) s. n.uzufruct (Dicționaru limbii românești, 1939)*uzufrúct n., pl.
urĭ (lat.
usufructus, d.
usus, uz, și
fructus, folosință).
Jur. Dreptu de a te folosi de venitu uneĭ moștenirĭ, de dobînzile unuĭ capital care e proprietatea altuĭa (ca dreptu părinților față de averea copiilor minorĭ și al soțuluĭ față de averea soțiiĭ. Acest uzufruct se numește
legal).
uzufruct (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uzufruct n.
Jur. dreptul de a se folosi de venitul unei moșteniri sau de dobânzile unui capital, a căror proprietate aparține altuia.
uzufruct (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. —
Din lat. usufructus. Cf. fr. usufruit.