uzucapiune - explicat in DEX

uzucapiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UZUCAPIÚNE s. f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme. [Pr.: -pi-u-] – Din fr. usucapion.

uzucapiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
UZUCAPIÚNE s.f. (Jur.) 1. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. 2. Dobândire a suveranității asupra unui teritoriu prin exercitarea continuă și pașnică a autorității de stat asupra acelui teritoriu. [sil. -pi-u-, g.-d. art. uzucapiúnii] (din fr. usucapion, lat. usucapio) [morf. DOOM]

uzucapiune (Dicționar de neologisme, 1986)
UZUCAPIÚNE s.f. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. [Pron. -pi-u-, var. usucapiune s.f. / < lat. usucapio < usus – uz, capere – a lua].

uzucapiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uzucapiúne (-pi-u-) s. f., g.-d. art. uzucapiúnii

uzucapiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*uzucapiúne f. (lat. usucapio, -ónis, d. usus, uz, și cápere, a lua). Jur. Dobîndire bazată pe posesiunea prelungită, pe un număr oare-care de anĭ, în care timp nu s´a rîdicat [!] nimenĭ să-țĭ conteste posesiunea.

uzucapiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UZUCAPIÚNE s. f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme. [Pr.: -pi-u-] — Din fr. usucapion.