ursit - explicat in DEX

ursit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (În credințele și basmele populare) 1. Adj. (Despre viața, soarta etc. cuiva) Care a fost stabilit de mai înainte; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

ursit (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
ursít, -ă, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar 1980: 121). – Din ursi.

ursit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte

ursit (Dicționaru limbii românești, 1939)
ursít, -ă adj. (d. ursesc). Destinat, predestinat: el era ursit s´ajungă împărat, îĭ era ursit s´ajungă împărat. S. m. și f. Logodnic orĭ soț predestinat: acela era ursitu eĭ.

ursit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ursit a. (pre)destinat: era ursit s’ajungă mare. ║ m. logodnic: ursiți cu ochi de foc AL.

ursit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). — V. ursi.