truc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRUC1, trucuri, s. n. Manevră abilă prin care cineva încearcă să mascheze realitatea; șiretlic, stratagemă, viclenie. – Din
fr. truc.truc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din
fr. truc, truck.truc (Dicționar de neologisme, 1986)TRUC s.n. 1. Manevră abilă de a face ceva mascând realitatea; șiretlic, stratagemă; artificiu.
2. Cărucior format dintr-un cadru montat pe două osii (care circulă în special pe o linie ferată). [Pron. și
trüc. / < fr.
truc, it.
trucco, cf. prov.
truc – lovitură].
truc (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRUC1 s. n. 1. manevră abilă de a face ceva mascând realitatea; șiretlic, stratagemă; artificiu. 2. mecanism, procedeu scenic menit a crea o iluzie. (< fr.
truc)
truc (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRUC2 s. n. cadru suspendat pe una sau pe două osii, pe care se montează caroseria unui vagon de tramvai. (< fr.
truc, engl.
truck)
truc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)truc (manevră, cadru)
s. n.,
pl. trúcuritruc (Dicționaru limbii românești, 1939)*truc n., pl.
urĭ (fr.
truc, d. gasconu
truc, lovitură; d.
truca, a lovi). Viclenie p. a reuși într´o afacere, stratagemă în luptă:
a afla trucu.truc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRUC1, trucuri, s. n. Manevră abilă prin care cineva încearcă să mascheze realitatea; șiretlic, stratagemă, viclenie. — Din
fr. truc.truc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. — Din
fr. truc, truck.