trubadur - explicat in DEX

trubadur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Poet-cântăreț provensal din evul mediu; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.

trubadur (Dicționar de neologisme, 1986)
TRUBADÚR s.m. Nume dat în evul mediu poeților-cântăreți din sudul Franței; (p. ext.) poet-cântăreț peregrin. [< fr. troubadour, cf. prov. trobador – a crea].

trubadur (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRUBADÚR s. m. nume dat poeților-cântăreți medievali din sudul Franței, ale căror versuri, recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau un caracter erotic sau pastoral. ◊ (p. ext.) poet-cântăreț peregrin. (< fr. troubadour)

trubadur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trubadúr s. m., pl. trubadúri

trubadur (Dicționaru limbii românești, 1939)
*trubadúr m. (fr. troubadour, d. pv. trobador, ac. d. trobaire, care vine d. trobar, a găsi, a inventa, a face versurĭ. V. truver). Poet provențal medieval (sec. 11-12). V. menestrel.

trubadur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trubadur m. nume dat poeților din Sudul Franței (sec. XI-XII).

trubadur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. — Din fr. troubadour.