trimite (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRIMÍTE, trimit, vb. III.
Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊
Expr. (
Fam.)
A trimite (pe cineva)
pe cealaltă lume (sau
la moarte, în rai) = a ucide, a omorî.
A trimite (pe cineva)
la plimbare =
a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară;
b) a concedia (pe cineva) din serviciu.
A trimite (pe cineva)
în judecată = a intenta (cuiva) un proces.
A trimite (pe cineva)
la ocnă (sau
la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea.
2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ.
3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă.
4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste.
5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia.
6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [
Var.:
triméte vb. III] –
Lat. tramittere.trimite (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trimíte (-t, -mís), vb. – A dispune ca cineva să se ducă undeva, a mîna. –
Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat
trămete, înv. trămite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittĕre (Pușcariu 1763; REW 8849),
cf. v. it. tramettere, prov.,
cat. trametre. –
Der. trimis (
var. trimes),
s. n. (sol, delegat, împuternicit);
trimițător, adj. (expeditor;
s. n., transmițător);
trimițătură, s. f. (
înv., trimitere).
trimite (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trimíte (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. trimít, perf. s. 1
sg. trimiséi, 1
pl. trimíserăm; conj. prez. 3
să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimístrimite (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trimite (trimete) v.
1. a ordona cuiva să meargă undeva:
a trimite copiii la școală; 2. a dispune ca un lucru să fie transportat undeva:
a trimite o scrisoare. [Vechiu-rom.
trămeate = lat. TRAMITTERE].
trimite (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRIMÍTE, trimít, vb. III.
Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊
Expr. (
Fam.)
A trimite (pe cineva)
pe cealaltă lume (sau
la moarte, în rai) = a ucide, a omorî.
A trimite (pe cineva)
la plimbare =
a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară;
b) a concedia (pe cineva) din serviciu.
A trimite (pe cineva)
în judecată = a intenta (cuiva) un proces.
A trimite (pe cineva)
la ocnă (sau
la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea.
2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ.
3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă.
4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste.
5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia.
6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [
Var.:
triméte vb. III] —
Lat. tramittere.