trimitere - explicat in DEX

trimitere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIMÍTERE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis¹. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul lui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] – V. trimite.

trimitere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trimítere s. f., g.-d. art. trimíterii; pl. trimíteri

trimitere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIMITÉRE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis¹. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul iui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimétere s. f.] — V. trimite.