topitură - explicat in DEX

topitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

topitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
topitúră f., pl. ĭ. Nord. Fam. Cu topitură, cu mîncărĭ topite (unt, slănină ș. a.), adică „cu mîncărĭ bune, cu masă mare, strașnic”: bal cu topitură.

topitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
topitúră (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de came desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. — Topi + suf. -tură.