topliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÓPLIȚĂ, toplițe, s. f. (
Reg.)
1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna.
2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă.
3. Loc special amenajat într-o topliță (
1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din
sl. toplica.