topitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦
Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare.
2. (
Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. –
Topi +
suf. -tură.