topitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦
Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare.
2. (
Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. –
Topi +
suf. -tură.topitură (Dicționaru limbii românești, 1939)topitúră f., pl.
ĭ. Nord. Fam. Cu topitură, cu mîncărĭ topite (unt, slănină ș. a.), adică „cu mîncărĭ bune, cu masă mare, strașnic”:
bal cu topitură.topitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)topitúră (substanță lichidă)
s. f.,
g.-d. art. topitúrii; pl. topitúritopitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦
Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare.
2. (
Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de came desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. —
Topi +
suf. -
tură.