tocit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦
P. gener. Ros, uzat. –
V. toci.tocit (Dicționaru limbii românești, 1939)tocít, -ă adj. Care șĭ-a stricat vîrfu saŭ tăișu:
cuțit tocit. Fig. Slăbit, uzat.
tocit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tocit a.
1. care nu e ascuțit;
2. fig. slăbit, uzat.
tocit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOCÍT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul uzat, ros, îngroșat. ♦
P. gener. Ros, uzat. —
V. toci.