tot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot.,
pron. nehot.,
adv.,
s. n. I. Adj. nehot. 1. (La
sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține.
Tot orașul. Tot timpul. ◊
Loc. prep. Cu tot... = în ciuda...
2. (La
sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊
Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult.
3. (La
sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊
Loc. adj. De toată ziua sau
de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ◊
Loc. adv. Peste tot = pretutindeni.
4. (La
pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără sa lipsească ceva. ◊
Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un
num. card., numerale colective)
Toți cinci. ◊
Expr. A vârî (sau
a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa.
II. Pron. nehot. 1. (La
pl.; cu nuanță de
num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊
Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de
conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊
Expr. Toate ca toate (sau
toatele), dar... (sau
însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar...
2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦
Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime.
Cu totul =
a) în total;
b) cu desăvârșire, în întregime.
În tot sau
(în) totului tot =
a) la un loc, una cu alta; în total;
b) într-un cuvânt, la urma urmelor.
Tot în tot = pe de-a-ntregul.
De tot =
a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime;
b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv;
c) foarte, extrem de... ◊
Loc. prep. Cu tot cu... sau
cu (cineva sau
ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊
Expr. Asta-i tot sau
atâta (ori
atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult).
3. (Intră în compunerea unor adjective)
Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența)
1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată.
2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊
Expr. Să tot aibă...= ar putea să aibă (cel mult)...
Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent.
3. De repetate ori, adeseori, de multe ori.
4. (Exprimă o gradație a intensității) – Din ce în ce.
IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea)
1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊
Expr. Tot așa (sau
astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului)
Tot atât de bun. ◊
Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal.
2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de
art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur.
3. Numai, în mod exclusiv. ◊
Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la
pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet.
4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. –
V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum.
2. Totuși, și încă.
VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦
Fig. Lume, univers.
2. Fig. (
Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊
Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [
Gen.-
dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] –
Lat. totus, -a, -um.