terciuială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TERCIUIÁLĂ,terciuieli, s. f. Terciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Terciui + suf. -eală.
terciuială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) terciuiálă s. f., g.-d. art. terciuiélii; pl. terciuiéli
terciuială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TERCIUIÁLĂ,terciuieli, s. f. Terciuire. [Pr.: -ciu-ia-] — Terciui + suf. -eală.
tercĭuĭală(Dicționaru limbii românești, 1939) tercĭuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a tercĭui.