terci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÉRCI, terciuri, s. n. Mâncare gătită din mălai fiert în apă; mămăligă foarte moale. ◊
Expr. A face pe cineva (sau
ceva) terci = a nimici pe cineva (sau ceva); a distruge. –
Et. nec.terci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)térci (-iuri), s. n. – Mămăligă foarte moale, coleașă. Origine necunoscută, poate expresivă; dar nu e atestată rădăcina cu care s-ar putea pune în legătură. Explicația din
Germ. Sterz (Cihac, II, 532; Tiktin) este greu de admis. –
Der. terciui, vb. (a face terci);
terciuială, s. f. (acțiunea de a face terci).
terci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)terci s. n.,
pl. térciuriterci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TERCI, terciuri, s. n. Mâncare gătită din mălai fiert în apă; mămăligă foarte moale. ◊
Expr. A face pe cineva (sau
ceva)
terci = a nimici pe cineva (sau ceva); a distruge. —
Et. nec.tercĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)tercĭ n., pl.
urĭ (cp. cu germ. de sus
sterz, störz, tercĭ). Amestec semi lichid [!] de făină (de popușoĭ [!], de grîŭ) cu apă (ferbinte saŭ rece):
mămăliga, în ainte [!] de a se întări, e tercĭ. – În nord
cir. V.
sos.