terciuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TERCIUÍRE, terciuiri, s. f. Acțiunea de
a terciui și rezultatul ei; terciuială. –
V. terciui.terciuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)terciuíre s. f.,
g.-d. art. terciuírii; pl. terciuíriterciuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TERCIUÍRE, terciuiri, s. f. Acțiunea de
a terciui și rezultatul ei; terciuială. —
V. terciui.