teocrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEOCRAȚÍE, teocrații, s. f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată ca emanând de la divinitate, este exercitată de preoți; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [
Pr.:
te-o-] – Din
fr. théocratie.