teocrație - explicat in DEX

teocrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEOCRAȚÍE, teocrații, s. f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată ca emanând de la divinitate, este exercitată de preoți; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocratie.

teocrație (Dicționar de neologisme, 1986)
TEOCRAȚÍE s.f. Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernământ. [Gen. -iei. / < fr. théocratie, cf. gr. theokratia < theos – zeu, kratos – putere].

teocrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TEOCRAȚÍE s. f. formă de guvernământ în care autoritatea, considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat cu o astfel de formă. (< fr. théocratie)

teocrație (Dicționaru limbii românești, 1939)
*teocrațíe f. (vgr. theokratia, d. théos, Dumnezeŭ, și krátos, putere). Formă de guvern în care suveranu saŭ miniștriĭ îs considerațĭ că conduc după voința luĭ Dumnezeŭ (ca la vechiĭ Jidanĭ).

teocrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
teocrațíe (te-o-cra-) adj. m., art. teocrațía, g.-d. art. teocrațíei; pl. teocrațíi, art. teocrațíile

teocrație (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
teocrație f. formă de guvern în care capii Statului comandă în numele divinității: guvernul judecătorilor, la vechii Evrei, era o teocrație.

teocrație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEOCRAȚÍE, teocrații, s. f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice și Americii precolumbiene, în care șeful statului, fiind și șeful Bisericii, avea întreaga putere, considerată de origine divină, iar preoțimea deținea și puterea laică; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Pr.: te-o-] — Din fr. théocratie.