teodicee - explicat in DEX

teodicee (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEODICÉE s. f. Doctrină filozofică-religioasă care încearcă să demonstreze că existența răului, a nedreptății în lume nu infirmă bunătatea divină. [Pr.: te-o-di-ce-e] – Din fr. théodicée.

teodicee (Dicționar de neologisme, 1986)
TEODICÉE s.f. Doctrină filozofică-religioasă conform căreia lumea este opera perfectă a divinității, răul având altă origine. ♦ Teologie naturală. [Pron. te-o-... ce-e, pl. invar. / < fr. théodicée, it. teodiceea, cf. gr. theos – zeu, dike – justiție].

teodicee (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TEODICÉE s. f. 1. parte a metafizicii care tratează despre divinitate, despre existența și atributele sale. 2. teologie naturală având ca obiect problema cunoașterii lui Dumnezeu și a providenței divine în termenii rațiunii. 3. doctrină filozofico-religioasă, inițiată de Leibniz, potrivit căreia existența răului în lume nu infirmă bunătatea divină. (< fr. théodicée)

teodicee (Dicționaru limbii românești, 1939)
*teodicée saŭ -eĭe f., pl. eĭ (cuv. format de Leibniz [1710], d. vg. theós, Dumnezeŭ, și dike, judecată). Doctrina dreptățiĭ dumnezeĭeștĭ. Partea metafiziciĭ relativă la existența și atributele luĭ Dumnezeŭ. Carte care tratează despre asemenea lucrurĭ.

teodicee (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
teodicée (te-o-) s. f., art. teodicéea, g.-d. teodicée, art. teodicéei

teodicee (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
teodicee f. partea filozofiei ce tratează despre existența și atributele divinității: Teodicea lui Leibniz.

teodicee (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEODICÉE s. f. Parte a apologeticii având ca obiect demonstrarea faptului că existența răului, a nedreptății în lume nu infirmă bunătatea divină. [Pr.: te-o-di-ce-e] — Din fr. théodicée.