temelie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEMELÍE, temelii, s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊
Loc. adv. Din (sau
până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊
Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din
sl. temelije.temelie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)temelíe (-íi), s. f. – Temei, fundament. –
Mr. θimel’u, megl. timel’ à. V. sb. temelije (Candrea; Tiktin;
cf. Vasmer,
Gr., 141), este dubletul cuvîntului anterior. –
Der. temeli (
var. temelii, temeliici),
vb. (a fonda, a crea),
înv. Der. de la
tc. temel (Meyer,
Alb. St., IV, 55; Lokotsch 2062) este improbabilă.
temelie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)temelíe, -ii, s.f. – În expresia temelia capului = creștetul capului (ALR 1969: 5). – Din sl. temelije.
temelie (Dicționaru limbii românești, 1939)temelíe f. (mgr.
themélion, de unde și vsîrb.
temelije. V.
temeĭ). Fundament, bază:
temelia caseĭ. Epactă:
temelia luniĭ. V.
soclu.temelie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)temelíe s. f.,
art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíiletemelie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)temelie f.
1. bază, fundament:
temelia casei; 2. (termen calendaristic)
temelia lunei, epactă. [Formă paralelă cu
temeiu].
temelie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEMELÍE, temelii, s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊
Loc. adv. Din (sau
până în)
temelii (sau
temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊
Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. — Din
sl. temelije.