temeinic - explicat in DEX

temeinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEMÉINIC, -Ă, temeinici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Solid, serios; cu temeinicie. ♦ Adânc, profund, intens. [Var.: (înv.) temélnic, -ă adj.] – Temei + suf. -nic.

temeĭnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
teméĭnic, -ă adj. (d. temeĭ). Care are temeĭ, solid, traĭnic: zidire temeĭnică. Fig. Fundamental, serios: om temeĭnic. Adv. Cu temeĭ: a lucra temeĭnic. – Vechĭ -élnic (vsîrb. temelĭnŭ).

temeinic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
teméinic adj. m., pl. teméinici; f. teméinică, pl. teméinice

temeinic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
temeinic a. ce are temeiu, solid.

temeinic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEMÉINIC, -Ă, temeinici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Solid, serios; cu temeinicie. ♦ Adânc, profund, intens. [Var.: (înv.) temélnic, -ă adj.] — Temei + suf. -nic.