temei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEMÉI, temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ◊
Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important.
Fără (sau
lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ◊
Loc. adj. și adv. Cu temei =
a) întemeiat; solid;
b) (care este) de-a binelea, temeinic.
2. Motiv, pricină, cauză; prilej.
3. (
Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acțiuni, al unui interval de timp).
Temeiul nopții. 4. (
Înv.) Grosul unei armate. – Din
sl. temelĩ.temei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)teméi (-iuri), s. n. –
1. (Înv.) Temelie, fundament. –
2. (
Trans.) Suport, soclu. –
3. Esență, bază, fundament. –
4. Importanță, esență. –
5. (Înv.) Grosul, partea principală a unei armate. –
Mr. θimel’u. Mgr. θεμέλιον (Roesler 577; Murnu 55; Iordan,
Dift., 134), poate parțial prin intermediul
sl. (
bg.,
sb.,
cr.)
temelj. –
Der. temeinic, adj. (fundat, bazat, autorizat, solid, trainic);
netemeinic, adj. (nesigur, îndoielnic, inconstant);
temeinicie, s. f. (soliditate, seriozitate);
netemeinicie, s. f. (lipsă de soliditate);
întemeia, vb. (a funda; a institui, a crea;
refl., a se baza, a se clădi pe );
întemeietor, adj. (fondator);
neîntemeiat, adj. (nefondat).
Cf. temelie.temeĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)teméĭ n., pl.
urĭ și (vechĭ)
eĭe (vsl. sîrb.
temel, d. mgr.
themélion, de unde și turc.
temel, id. V.
temelie).
Vechĭ. Azĭ vest. Temelie:
o ulcică îngropată supt [!] temeĭu caseĭ (VR. 1908, 12, 328). Grinzile de pe temelie (Trans.).
Fig. Bază:
nu pun temeĭ pe el, pe vorba luĭ. Motiv, rațiune, cuvînt:
n´aĭ nicĭ un temeĭ să te superĭ. Toĭ, moment principal:
tocmaĭ în temeĭu chefuluĭ. Temeĭu oștiĭ (vechĭ), duĭumu (grosu) oștiĭ.
Cu temeĭ, în mod temeĭnic, serios:
a lucra cu temeĭ. Fără temeĭ, fără fond, fără valabilitate.
temei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teméi s. n.,
pl. teméiuritemei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEMÉI, temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ◊
Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important.
Fără (sau
lipsit de)
temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ◊
Loc. adj. și adv. Cu temei =
a) întemeiat; solid;
b) (care este) de-a binelea, temeinic.
2. Motiv, pricină, cauză; prilej.
3. (
Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acțiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopții.
4. (
înv.) Grosul unei armate. — Din
sl. temelĭ.