teme (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÉME, tem, vb. III.
1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊
Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător.
Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji.
2. Tranz. (
Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. –
Lat. timere.teme (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TÉME, tem, vb. III.
1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. ◊
Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător.
Mă tem... = mi-e teamă că..., mi se pare că..., socotesc că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji.
2. Tranz. (
Pop.) A fi gelos; a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie. –
Lat. timĕre (= timere).teme (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)téme (-m, -mút), vb. –
1. A fi îngrijorat. –
2. A avea frică de... –
3. (
Refl.) A-i fi frică, a simți teamă. –
4. (
Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. –
5. (
Refl.) A presimți, a prevedea. –
Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *
tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737),
cf. it. temere, prov.,
sp.,
port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Pușcariu,
Lr., 277, explică forma
refl., prin influența
sl. bojati se; dar
cf. construcția
sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor);
netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător);
teamă, s. f. (frică, neliniște, temoare), postverbal de la
teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din
lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din
gr. δεïμα);
teamăt, s. n. (
înv., teamă);
temoare, s. f. (
înv., teamă),
cf. REW 8738;
temut, adj. (care inspiră teamă);
temut, s. n. (teamă, gelozie).
teme (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!téme (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se téme, imperf. 3
sg. se temeá, perf. s. 1
sg. mă temúi; conj. prez. 3
să se teámă; ger. temấndu-se; part. temútteme (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teme v.
1. a se simți apăsat de idea unui rău posibil și probabil, a-i fi frică de ceva amenințător:
de ce se teme omul, nu scapă; 2. a fi gelos:
începu a-și teme nevasta ISP. [Lat. TIMERE].
teme (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÉME, tem, vb. III.
1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊
Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător.
Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji.
2. Tranz. (
Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. —
Lat. timere.