temeĭnicie - explicat in DEX

temeinicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEMEINICÍE s. f. 1. Însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios. 2. Însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu. – Temeinic + suf. -ie.

temeĭnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)
temeĭnicíe f. (d. temeĭnic). Calitatea de a fi temeĭnic.

temeinicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
temeinicíe s. f., art. temeinicía, g.-d. temeinicíi, art. temeinicíei

temeinicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
temeinicie f. soliditate.

temeinicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEMEINICÍE s. f. 1. Însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios. 2. Însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu. — Temeinic + suf. -ie.