suplinì - explicat in DEX

suplini (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin).

suplini (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPLINÍ vb. IV. tr. 1. A ține locul cuiva (care lipsește). 2. A împlini o lipsă, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < it. supplire, fr. suppléer, cf. lat. supplere – a umple din nou].

suplini (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPLINÍ vb. tr. 1. a înlocui temporar pe cineva în funcție, a ține locul. 2. a adăuga ceea ce lipsește, a împlini, a completa. (după it. supplire)

suplini (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
supliní (-nésc, -ít), vb. – A substitui, a înlocui. It. supplire adaptat la conjug. lui a împlini. – Der. suplinitor, adj. (care suplinește). – Cf. supleant, s. m., din fr. suppléant; der. supleanță, s. f., din fr. suppléance.

suplini (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă

suplini (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. — Din it. supplire (după plin).

suplinì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
suplinì v. 1. a adăoga ce lipsește; 2. a înlocui pe cineva care lipsește: a suplini pe un profesor; 3. a repara lipsa: vitejia unei armate suplinește numărul.