stricățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRICĂȚEL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui
stricat (
7); (cam) depravat, corupt. ♦ (
Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). –
Strica +
suf. -ățel.