stricățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRICĂȚEL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui
stricat (
7); (cam) depravat, corupt. ♦ (
Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). –
Strica +
suf. -ățel.stricățel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!stricățél adj. m.,
pl. stricățéi; f. stricățícă, pl. stricățélestricățel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRICĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui
stricat2 (
7); (cam) depravat, corupt. ♦ (
Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). —
Strica +
suf. -
ățel.