spulberat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦
Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦
Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. –
V. spulbera.spulberat (Dicționaru limbii românești, 1939)spulberát și -
átic, -
ă adj. (d.
a spulbera).
Fig. Apucat, zevzec, neserios;
stăĭ, măĭ spulberatule ! V.
fluturatic, sturlubatic, nebunatic, pălăvatic, ușuratic.spulberat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ♦
Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ♦
Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. —
V. spulbera.