spulber - explicat in DEX

spulber (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).

spulber (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spúlber s. n., pl. spúlbere

spulber (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) spúlber n., pl. e (d. a spulbera4). Spulberare (de zăpadă): la adăpost de spulber (Sadov. VR, 2, 9, 309). Fig. Spulberu ideilor (Con.).

spulber (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) spúlber, a -á v. tr. (d. pulbere saŭ lat. *ex-pulverare; it. spolverare). Risipesc (împrăștiĭ) ca pulberea: vîntu spulberă frunzele, zăpada. Fig. Risipesc, nimicesc: a-țĭ spulbera dușmaniĭ, a spulbera speranțele cuĭva, a spulbera o calomnie. V. refl. Planurile s’aŭ spulberat.

spulber (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. — Din spulbera (derivat regresiv).