spiră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÍRĂ, spire, s. f. 1. Porțiune dintr-o spirală care corespunde unghiului de 360°.
2. Fiecare dintre buclele spiralei unei înfășurări electrice sau bobine.
3. Bobină sau înfășurare electrică formată din spire (
2). – Din
fr. spire.spiră (Dicționar de neologisme, 1986)SPÍRĂ s.f. 1. Arc al unei elice cuprins între două puncte succesive de intersecție a acesteia cu aceeași generatoare a cilindrului elicei. ♦ Fiecare dintre rotirile pe care le prezintă o curbă, un obiect sau o serie de obiecte dispuse în spirală sau în elice.
2. Porțiune de bobină care formează o curbă aproape închisă. [< fr.
spire, it., lat.
spira, gr.
speira].
spiră (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)spíră, spíre, s.f. (înv.) ceată.
spiră (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPÍRĂ1 s. f. 1. arc al unei elice între două puncte succesive de intersecție a acesteia cu aceeași generatoare a cilindrului elicei. ◊ fiecare dintre rotirile pe care le prezintă o curbă, un obiect dispuse în spirală sau în elice. 2. buclă aproape închisă dintr-o înfășurare electrică. (< fr.
spire, lat.
spira)
spiră (Marele dicționar de neologisme, 2000)-SPÍRĂ2 elem. spiri-.
spiră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spíră s. f.,
g.-d. art. spírei; pl. spírespiră (Dicționaru limbii românești, 1939)*spíră f., pl. e (lat.
spira, d. vgr.
speîra). Învîrtitură, colac:
spirele unuĭ șurub, unuĭ melc, unuĭ șarpe.spiră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÍRĂ, spire, s. f. 1. Porțiune dintr-o spirală care corespunde unghiului de 360°.
2. Fiecare dintre buclele spiralei unei înfășurări electrice sau bobine.
3. Bobină sau înfășurare electrică formată din spire (
2). — Din
fr. spire.