singurătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINGURĂTÁTE, (
2)
singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (
1); starea celui care trăiește singuratic (
1);
spec. izolare morală.
2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate;
p. ext. izolare. –
Singur +
suf. -ătate.