singuratic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (
1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (
1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (
3); izolat, singular (
2).
2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar;
p. ext. liniștit.
O căsuță singuratică. 3. (
Gram.;
înv.; și substantivat,
n.) Singular (
1). [
Var.:
singurátec, -ă adj.] –
Singur +
suf. -atic.singuratic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)singurátic adj. m.,
pl. singurátici; f. singurátică, pl. singuráticesinguratic (Dicționaru limbii românești, 1939)singurátic (est) și -
ec (vest), -
ă adj. (d.
singur). Izolat, departe de lume:
un schit singuratic, o singuratică insulă din imensitatea oceanuluĭ. Iubitor de singurătate:
cugetătoriĭ îs singuraticĭ.singuratic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)singuratic a. care e singur, cui îi place a fi singur.
singuratic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (
1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (
3); izolat, singular (
2).
2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar;
p. ext. liniștit.
O căsuță singuratică. 3. (
Gram.;
înv.; și substantivat,
n.) Singular (
1). [
Var.:
singurátec, -ă adj.] —
Singur +
suf. -
atic.