singurătate - explicat in DEX

singurătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.

singurătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți

singurătate (Dicționaru limbii românești, 1939)
singurătáte f. (d. singur). Starea omuluĭ care trăiește singur: înțeleptuluĭ nu i se urăște cu singurătatea. Loc singuratic: în singurătatea schituluĭ.

singurătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
singurătate f. 1. starea celui ce trăiește singur: a iubi singurătatea; 2. loc retras. [Lat. SINGULARITATEM].

singurătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. — Singur + suf. -ătate.