singurel - explicat in DEX

singurel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el.

singurel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
singurél adj. m., pl. singuréi; f. sin­gureá/singurícă, pl. singuréle

singurel (Dicționaru limbii românești, 1939)
singurél, -reá și (maĭ des) -rícă adj. pl. eĭ, ele. Fam. Singur. V. unișor.

singurel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SINGURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. — Singur + suf. -el.