silf - explicat in DEX

silf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus.

silf (Dicționar de neologisme, 1986)
SILF, -Ă s.m. și f. Geniu al aerului în mitologia celtică și germanică din evul mediu. [< fr. sylphe, it. silfo, lat. sylphus].

silf (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SILF, -Ă s. m. f. (mit.) geniu al aerului, la celți. (< fr. sylphe, lat. sylphus)

silf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
silf s. m., pl. silfi

silf (Dicționaru limbii românești, 1939)
*silf m. (fr. sylphe, din latina inscriptiunilor sylphus, sylfus, sulfus, cuv. care pare galic). Geniŭ al aeruluĭ, ființă fantastică și frumoasă de aspectu unuĭ tînăr în mitologia celtică și germanică medievală.

silf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
silf m. geniu aerian: silful ce n´adoarme ’n pace EM.

silf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. — Din fr. sylphe, lat. sylphus.