silf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și
f. (Rar la
f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din
fr. sylphe, lat. sylphus.