sfială - explicat in DEX

sfială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFIÁLĂ, sfieli, s. f. Atitudine și purtare sfioasă, lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală.

sfială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli

sfială (Dicționaru limbii românești, 1939)
sfiálă (pron. sfiĭálă) f., pl. iĭelĭ. Sentimentu celuĭ ce se sfiește, respect. Neîncredere, timiditate. – În est și siĭală. Vechĭ siĭală.

sfială (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfială f. lipsa de încredere în sine, timiditate. [V. sfiì].

sfială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. — Var.: (reg.) sâiálă s. f.] — Sfii + suf. -eală.