sfetnic - explicat in DEX

sfetnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ.

sfetnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici

sfetnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
sfétnic m. (vsl. sŭvĭetĭnikŭ, d. sŭvĭetŭ, sfat. V. sfat). Rar azĭ. Consilier, sfătuitor: sfetniciĭ domnuluĭ. — La Moxa și sfátnic (după sfat).

sfetnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfetnic m. consilier: sfetnicii Domnului: [Slav. SŬVIETĬNIKŬ].

sfetnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] — Din sl. sŭvĕtĭnikŭ.