sfetitel (Dicționaru limbii românești, 1939)
sfetítel m. (vsl. sventitelĭ; trisventitelĭ, treĭ ierarhĭ). Vechĭ. Ĭerarh. Biserica Trisfetitele, biserica Treĭ Ierarhĭ din Ĭașĭ (poporu consideră acest „Trisfetitele„ ca un nume propriŭ, ca cum aĭ zice biserica Bărboĭ).